Academicianul Mircea Petrescu-Dîmbovița a murit la vârsta de 98 de ani

Academicianul Mircea Petrescu-Dîmbovița a murit la vârsta de 98 de ani
Publicat: 15/04/2013, 12:56
Actualizat: 31/01/2019, 18:32

Istoricul și arheologul Mircea Petrescu-Dîmbovița, membru titular al Academiei Române și fost director al Muzeului de Istorie al Moldovei, a încetat din viață la vârsta de 98 de ani, informează înaltul for cultural și științific.

Născut în anul 1915, la Galați, Mircea Petrescu-Dîmbovița a absolvit cursurile liceale în orașul natal, după care a urmat studii de istorie, filosofie și drept la București, obținând, în 1947, doctoratul în litere și filozofie, specialitatea preistorie.

În anul 1938 și-a început cariera universitară ca asistent onorific la catedra de Preistorie și Arheologie a Universității din București și a urmat toate treptele ierarhiei universitare, ajungând profesor și decan la Facultatea de Istorie a Universității din Iași.

A îmbinat activitatea universitară cu aceea de cercetător științific la Institutul de Istorie și Arheologie „A.D. Xenopol” din Iași și a fost director al Muzeului de Istorie al Moldovei.

A întreprins numeroase săpături arheologice în Muntenia și Moldova, mai ales cu privire la neo-eneolitic, perioada de tranziție la epoca bronzului, prima și a doua perioadă a epocii fierului, perioada formării poporului român și evul mediu.

A participat la numeroase recunoașteri arheologice în Moldova, ale căror rezultate le-a publicat în volumul „Așezări din Moldova de la paleolitic până în secolul XIII”, prioritate tematică în țara noastră.

Bogata sa activitate de cercetare s-a concretizat într-un număr impresionant de cărți, studii, comunicări și rapoarte apărute în țară și peste hotare, printre care „Nouvelles données concernant le néolotique carpatho-balkanique”, „Depozitul de bronz de la Bârsana”(Maramureș), „Contribuții la sfârșitul epocii bronzului și începutul epocii de fier din Moldova”, „Cetățuia de la Stoicani”, „Populații și culturi în spațiul carpato-dunărean în prima jumătate a mileniului I î.e.n.”, „Metalurgia bronzului”, „Die Nekropole der Noua-Kultur auf der «Țugueta» bei Trușești. Kreis Botoșai, Normoldau, Rumänien”, „Cercetări arheologice și istorice din zona lacului de acumulare Bicaz”.

A elaborat manualele „Scurtă istorie a Daciei preromane”, „Istoria României . De la începuturi până în secolul VIII” (în colab.), a colaborat la „Enciclopedia arheologiei și istoriei vechi a României” și a participat ca autor și coordonator la volumul I din tratatul „Istoria românilor”.

Pentru valoarea contribuțiilor sale științifice, Mircea Petrescu-Dîmbovița a fost ales, în 1991, membru corespondent și, în 1996, membru titular al Academiei Române. Aprecierea activității sale este atestată și de alegerea sa în prestigioase instituții științifice de specialitate dintre care pot fi amintite cea de membru titular al Institutului de Preistorie și Protoistorie din Florența și membru corespondent al Institutului Arheologic German.

„Prin plecarea spre veșnicie a istoricului și academicianului Mircea Petrescu Dâmbovița, Academia Română pierde pe un distins istoric și profesor a cărui operă rămâne în istoriografia românească”, se arată în comunicatul remis MEDIAFAX.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Raluca Podea, amanta lui Ilie Năstase?! Brigitte Pastramă nu a mai putut răbda: „Am simțit...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Data exactă la care vor fi virate tichetele sociale în luna octombrie. Banii intră direct...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Eclipsa solară aduce mari transformări. Persoanele care își schimbă cariera
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Telescopul Webb a descoperit dioxid de carbon și apă oxigenată pe unul dintre sateliții lui...